Inca imi amintesc zambetele de pe fetele noastre...copii indragostiti...dar timpul incet le culege pe toate si le sterge si lasa o simpla amintire. De data asta e altfel si parca sentimentul acela nu vrea sa dispara... dar nici linistea aceea nu vrea sa revina...un suflet ratacit.
Acum caut mereu, indreptandu-mi ochii pretutindeni, aproape sau spre orizont, ma invart in cercuri. Nu vreau sa ma opresc pentru ca ar insemna sa renunt...iar amintirea acelor zambete ma ajuta sa merg inainte. Chiar daca hoinaresc si ma opresc din cand in cand la o poarta gresita ..simt ca merg spre ceva...hmm...ma incurajez.
Nu sunt sigura pe ce intalnesc, singuratatea ma face sa ametesc si privesc in ceata...dar...merg inainte...tot cautand si sperand ca daca ochii mei nu vor mai vedea...o sa ma recunosti tu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
I really liked this (profound and sincere thoughts); it brought tears...but of "hope".. to my eyes.
>:D<
pi es ai lav iu chid
Trimiteți un comentariu